Hipertensiunea arterială, una dintre principalele cauze de infarct miocardic și accident vascular cerebral, va fi vizată printr-o amplă acțiune de prevenție desfășurată la București, în cadrul inițiativei naționale „STOP HIPERTENSIUNII”, organizată pe 17 mai 2026, în Parcul Herăstrău, potrivit unui comunicat de presă al UMFCD, remis redacției.

Evenimentul este susținut de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, împreună cu Fundația Română a Inimii, Societatea Română de Cardiologie și parteneri din mediul academic și societatea civilă, și își propune creșterea gradului de conștientizare asupra riscurilor hipertensiunii arteriale și importanței depistării precoce.

Medicii atrag atenția că hipertensiunea arterială afectează peste 40% dintre adulții din România și evoluează de multe ori fără simptome, ceea ce duce la diagnostic tardiv și complicații cardiovasculare severe.

Specialiștii subliniază, totodată, că fenomenul nu mai este limitat la populația adultă, hipertensiunea fiind tot mai frecvent diagnosticată și la copii și adolescenți, pe fondul obezității, sedentarismului și alimentației dezechilibrate.

Organizatorii avertizează că lipsa screeningului sistematic la vârste fragede face ca numeroase cazuri să rămână nediagnosticate, crescând riscul de afectare cardiovasculară precoce și de apariție a hipertensiunii la vârsta adultă.

Inițiativa „STOP HIPERTENSIUNII” propune o abordare integrată de prevenție, care include educație medicală, screening în comunitate și implicare activă a populației în monitorizarea tensiunii arteriale.

Componenta pediatrică a proiectului are atât o dimensiune educațională, cât și una caritabilă, fiind organizată în jurul unui cros intitulat „Alergăm până la Lună și înapoi”, derulat de Asociația Împreună pentru Copii Luna, iar fondurile strânse vor fi direcționate către Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu”.

Participanții vor putea alege trasee de 3 km sau 7 km, iar în cadrul evenimentului vor fi disponibile și puncte de screening pentru măsurarea tensiunii arteriale, cu scopul depistării precoce a valorilor crescute.

În paralel, vor fi organizate activități educaționale pentru copii, inclusiv prin campania „Eroii FAST”, care promovează recunoașterea semnelor de accident vascular cerebral și adoptarea unui stil de viață sănătos încă din copilărie.

Componenta dedicată adulților este coordonată cu sprijinul Fundației Române a Inimii și al Societății Române de Cardiologie, cu implicarea specialiștilor UMF „Carol Davila”, și include activități de screening cardiovascular, evaluarea riscului global și identificarea factorilor de risc modificabili.

Medicii vor oferi, în intervalul 10:00–13:00, recomandări personalizate participanților, precum și orientare către investigații suplimentare în cazurile suspecte.

Organizatorii transmit că inițiativa nu este doar un eveniment punctual, ci un apel la acțiune pentru prevenția bolilor cardiovasculare, subliniind că sănătatea inimii se construiește încă din copilărie prin educație, prevenție și monitorizare constantă.

Evenimentul va avea loc în Parcul Herăstrău, pe 17 mai 2026, cu startul cursei la ora 12:00, iar înscrierea este deschisă publicului larg, pe baza unei taxe de participare, fondurile fiind direcționate către proiectele medicale și pediatrice susținute în cadrul inițiativei.