O nouă platformă tehnologică destinată chirurgiei de precizie este dezvoltată de Spitalul Universitar de Urgență București, prin demararea proiectului INDOVIEWER – Viitoarea generație de sisteme integrate de chirurgie cu exploatarea fluorescenței indocianinei și integrarea inteligenței artificiale și a comunicațiilor OpenRAN.
Proiectul este implementat de Spitalul Universitar de Urgență București, în calitate de lider, în parteneriat cu Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, în cadrul Programului Sănătate 2021–2027, Prioritatea P9 – Contribuția la Platforma STEP: biotehnologii și tehnologii digitale, inclusiv servicii asociate în sectorul sănătății. Perioada de implementare este de 43 de luni, între 14.05.2026 și 13.12.2029.
Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea experimentală și validarea unei soluții tehnologice integrate pentru susținerea actului chirurgical prin imagistică avansată, în cadrul unui consorțiu format din două organizații de cercetare de excelență din România. Soluția vizează introducerea pe piața internă și europeană a unui dispozitiv medical portabil inteligent, denumit INDOVIEWER, destinat augmentării fluxului video intraoperator prin exploatarea fluorescenței cu indocianină verde (ICG) și a algoritmilor AI de recunoaștere și interogare vizuală, compatibil cu arhitecturi OpenRAN, în acord cu cerințele Platformei STEP privind dezvoltarea de tehnologii critice și reducerea dependenței strategice a Uniunii Europene în domeniul soluțiilor medicale digitale.
Rezultatele proiectului sunt structurate pe mai multe etape. Rezultatul 1 include un set de livrabile privind stadiul actual al tehnologiilor și definirea cerințelor și arhitecturii sistemului, incluzând un raport de documentare științifică și tehnologică. Acesta acoperă utilizarea dispozitivelor de achiziție în spectrul infraroșu apropiat (NIR) și a indocianinei verde în chirurgie și examinări medicale, integrarea inteligenței artificiale în chirurgie, aplicațiile OpenRAN în spitale, dezvoltarea dispozitivelor NIR și utilizarea sistemelor de antrenare și evaluare în formarea personalului medical. Tot în acest rezultat sunt incluse specificația cerințelor sistemului, arhitectura hardware-software integrată și cerințele tehnice ale dispozitivului INDOVIEWER.
Rezultatul 2 constă în dezvoltarea și validarea unui sistem inteligent în condiții clinice reale, destinat intervențiilor chirurgicale selectate (operații de tiroidă și colecistectomie) și evaluării limfedemului. Acesta va include un dispozitiv NIR (cu trei prototipuri intermediare și un prototip final în trei exemplare), modele AI pentru imagistică și detecția structurilor relevante în cel puțin 20 de scenarii clinice, un model AI de tip VQA (visual question answering) pentru minimum 20 de cazuri clinice și un modul de asistență intraoperatorie în timp real. Modelele vor fi antrenate pe date reale din intervenții și examinări medicale, utilizând atât echipamente existente, cât și dispozitivul INDOVIEWER. În acest scop, vor fi colectate și adnotate cel puțin 2000 de unități video și vor fi dezvoltate protocoale de achiziție, stocare și adnotare a datelor medicale.
Rezultatul 3 vizează dezvoltarea unui sistem informatic de instruire și antrenament, incluzând o bază de cunoștințe, chatbot, sistem de teste, modul VQA educațional și modul VR pentru diagnosticarea limfedemului. Tot aici sunt prevăzute activități de diseminare științifică și transfer tehnologic: minimum 10 articole științifice, cel puțin 4 prezentări la conferințe naționale și internaționale, o cerere de brevet, un manual tehnic complet și un plan de punere pe piață și exploatare, incluzând strategii de comercializare, piețe țintă, protecție intelectuală și servicii post-vânzare.
Proiectul este susținut în parteneriat cu Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București și își propune dezvoltarea unei soluții medicale inovative cu aplicații directe în chirurgia modernă și în formarea profesională a personalului medical.







