Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București lansează prima etapă a Polului Educațional Medical Est (PEME), prin proiectul Centrul de Dezvoltare a Competențelor pentru personalul din sistemul public de sănătate (CDCS), cu sprijinul Ministerului Sănătății și al Primăriei Sectorului 3. Proiectul, în valoare de peste 12,6 milioane de euro, vizează formarea și perfecționarea resursei umane din sănătate și reprezintă un pas major pentru dezvoltarea sistemului medical românesc.
„Proiectul creează un cadru real de formare continuă pentru profesioniștii din sănătate, adaptat nevoilor din spitale și practicii medicale curente. Finanțarea prin PNRR ne permite să dezvoltăm un model orientat spre competență, performanță și calitate în actul medical, cu rezultate directe în îngrijirea pacienților. Ministerul Sănătății susține ferm astfel de inițiative care consolidează legătura dintre educație, cercetare și practica medicală, iar parteneriatul cu Universitatea de Medicină și Farmacie «Carol Davila» și cu Primăria Sectorului 3 demonstrează că, prin colaborare, putem construi infrastructuri durabile în sprijinul personalului medical și al pacienților”, a declarat Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
„Învățământul și sănătatea reprezintă piloni esențiali pentru dezvoltarea și prosperitatea societății noastre. Iar prin acest eveniment care marchează lansarea Polului Educațional Medical Est și a Centrului de Dezvoltare a Competențelor pentru personalul din sistemul public de sănătate se pun bazele, în mod real și palpabil, pentru un proiect strategic de dezvoltare a sistemului medical românesc. Mă bucur că zona de Est a Capitalei a fost aleasă pentru acest demers pe care îl consider revoluționar și că putem să sprijinim la materializarea sa. Comunitatea Sectorului 3 și cea a întregului oraș sunt beneficiarii direcți ai acestei colaborări între instituțiile noastre, prin care se vor asigura formarea și pregătirea continuă a personalului medical și, implicit, servicii de înaltă calitate și performanță”, a subliniat Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.
Acesta a adăugat: „În Sectorul 3, am ales să investim masiv și constant în învățământ, în infrastructură și dotări, pentru că asta este, de fapt, investiția în viitorul nostru. Mulțumim comunității UMF că ne oferă posibilitatea, prin cooptarea noastră în acest proiect, să continuăm în această linie, implicându-ne cu aceeași deschidere pentru susținerea învățământului universitar și postuniversitar medical, astfel încât sectorul nostru să devină un punct de referință pentru cele mai înalte standarde în domeniul educațional și medical din România. Iar faptul că locația este în vecinătatea Halei Laminor, cel mai important proiect de reconversie urbană derulat de o administrație locală, este un motiv în plus de bucurie având în vedere interesul crescut al investitorilor strategici în această zonă și perspectivele importante de dezvoltare socio-economică și educațională de care va beneficia întreaga comunitate.”
Centrul CDCS, cu o suprafață desfășurată de 5.735,8 metri pătrați și amplasat în proximitatea Halei Laminor din Sectorul 3, va permite consolidarea capacității UMF „Carol Davila” de a educa, recruta, menține și motiva o forță de muncă medicală performantă. Proiectul va susține realizarea de simulări, ghiduri și proceduri de management al serviciilor de sănătate, fiind integrat în aria PEME, pentru care Primăria Sectorului 3 a pus la dispoziție un teren de 2.000 mp necesar realizării construcției.
„Lansarea proiectului Centrul de Dezvoltare a Competențelor pentru personalul din sistemul public de sănătate (CDCS) și, implicit, a noului Pol Educațional Medical Est (PEME) reprezintă unul dintre cele mai importante momente strategice din evoluția Universității de Medicină și Farmacie «Carol Davila» din București din ultimele decenii. Nu vorbim doar despre o investiție de peste 12,6 milioane de euro într-o clădire sau într-o infrastructură, ci despre o investiție majoră în capitalul uman al sistemului de sănătate românesc și în viitorul medicinei din România, CDSC și PEME fiind pentru Universitatea noastră o reafirmare a misiunii sale fundamentale: aceea de a forma profesioniști de elită, de a susține excelența medicală și de a contribui, prin știință și educație, la un sistem de sănătate mai performant și mai echitabil pentru toți pacienții din România”, a declarat Rectorul UMF „Carol Davila”, Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga.
Acesta a mai spus: „CDCS va deveni un veritabil laborator de idei, soluții și bune practici, unde educația universitară și postuniversitară se întâlnește cu nevoile reale ale sistemului medical și ale pacienților, iar pentru această mare realizare, și în numele comunității academice a UMF Carol Davila, țin să aduc sincere mulțumiri Domnului Ministru al Sănătății-Alexandru Rogobete, Domnului Primar al Sectorului 3-Robert Negoiță, precum și întregii echipe care a realizat acest proiect extrem de important atât pentru medicina din România, cât și pentru sistemul național de sănătate.”
Proiectul CDCS, împreună cu viitorul Centrul INTEL S3, va operaționaliza Polul Educațional Medical Est, transformând cercetarea și inovația universitară în soluții concrete pentru sistemul de sănătate și pentru pacienți. Investiția, în valoare de 63.014.779,09 lei (TVA inclus), este finanțată integral prin PNRR – Pilonul V: Sănătate și reziliență instituțională, Componenta 12 – Sănătate, Reforma R3, fiind validată de Comisia Europeană în noiembrie 2025.
Clădirea CDCS, cu regim de înălțime S+D+P+3E, o suprafață desfășurată de 5.735,8 mp și o înălțime maximă de 20 m, va fi realizată conform celor mai exigente standarde de sustenabilitate și eficiență energetică (NZEB), devenind un reper de reconversie urbană și tranziție verde.


