Sesiunea parlamentară a început cu un vot în Comisia pentru Sănătate Publică asupra bugetului european pentru 2027, în urma căruia vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu anunță includerea mai multor priorități concrete în poziția Parlamentului European:
- mai mulți bani pentru sănătate și revenirea finanțării EU4Health cel puțin la nivelul din 2026, amendamentul nostru fiind preluat integral;
- sprijin european pentru medicina de familie, medicina rurală, farmaciile comunitare și telemedicină, mai ales în zonele slab deservite;
- investiții în personalul medical, formare, competențe digitale, condiții mai bune de muncă și măsuri pentru păstrarea și revenirea profesioniștilor din sănătate;
- susținerea universităților de medicină și farmacie și a spitalelor universitare în pregătirea și păstrarea personalului medical;
- o atenție specială pentru sănătatea mintală și bunăstarea digitală a copiilor și tinerilor, inclusiv efectele utilizării excesive a ecranelor, consumului de substanțe și jocurilor de noroc;
- sprijin pentru pediatrie și neonatologie, prevenție, screening și diagnostic precoce;
- acces mai bun la diagnostic și tratament pentru copiii cu boli rare și complexe, inclusiv acces transfrontalier la expertiză medicală;
- o atenție mai mare acordată îngrijirii pe termen lung, îngrijirii paliative și serviciilor pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv printr-o mai bună integrare a serviciilor medicale și sociale și sprijin pentru aparținători;
- sprijin pentru reducerea inegalităților teritoriale și sociale în accesul la sănătate, cu o atenție specială pentru zonele rurale, montane, îndepărtate și slab deservite, precum și pentru copii și pacienții vulnerabili;
- suport pentru consolidarea asistenței medicale transfrontaliere și a mobilității pacienților, în special a pacienților care au nevoie de transplant și a celor cu boli rare sau complexe, atunci când expertiza, diagnosticul sau tratamentul necesar nu sunt disponibile la nivel național;
- rezerve strategice de medicamente esențiale și echipamente medicale, pentru a fi mai bine pregătiți în situații de criză.
Victor Negrescu spune că sunt rezultate concrete obținute prin amendamente, negocieri și compromisuri.
„Vreau ca bugetul european pentru sănătate să se vadă acolo unde contează: în accesul oamenilor la servicii medicale mai bune, în sprijinul pentru personalul medical și în protejarea copiilor și a pacienților vulnerabili”, transmite vicepreședintele Parlamentului European.







