În acest an, în întâmpinarea sărbătorii Nașterii Domnului, sd. Daria Budurlean, studentă la Institutul Medico-Militar București, Secția de Pregătire Medico-Militară Târgu Mureș, a realizat o interpretare a colindei „O, ce veste minunată” chiar în cadrul studiourilor Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
„Daria a descoperit pasiunea pentru muzică încă de mică. În clasa întâi, ea a început să cânte la chitară, pentru ca mai apoi talentul său să fie descoperit de către un profesor de muzică, acesta îndrumând-o să urmeze ciclul gimnazial în cadrul Liceului de Muzică <<Tudor Jarda>> din Bistrița. Pe parcursul a patru ani, Daria a învățat să cânte la pian și vioară, continuând și lecțiile de chitară.
Daria a văzut viața ca pe o provocare, motiv pentru care a urmat cursurile unui liceu cu profil real (științele naturii). Pe perioada liceului, aceasta nu i-a permis pasiunii sale pentru muzică să moară, astfel aplicând la programul privat al Școlii de Arte Bistrița, unde a fost admisă la secția canto și a absolvit cu media zece, după trei ani de muncă, în care a participat și la concursuri naționale, câștigând numeroase premii.
Felicitări Dariei pentru cumulul de reușite! Mult succes în continuare!” – transmit reprezentanții UMF.
Textul colindului aparține stidentului Dragoș-Adrian Dascăl iar clipul este realizat în studiorile UMFST „G.E. Palade” din Târgu Mureș:
Minunatele colinde de Crăciun interpretate de aceștia au aprins lumina sărbătorilor în inimile românilor
Mediciniștii militari își iau misiunea în serios pentru a tămădui nu doar trupurile ci și sufletele semenilor. Astfel, în sfântă seara de Ajun, un grup de studenţi ai Institutului Medico-Militar de pr. Ilie Mirel au interpretat colinde:
Desigur, pe platformele de socializare ale Institutului Medico-Militar, studenții au oferit și recomandări utile pentru toți cei ce doresc să se bucure de o sănătate optimă în perioada de sărbători: