Complicațiile piciorului diabetic continuă să reprezinte una dintre cele mai severe probleme de sănătate asociate diabetului zaharat, iar România se confruntă cu o rată a amputațiilor aproape dublă față de media europeană, avertizează conf. univ. dr. Andreea Rață, medic primar chirurgie vasculară și director medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara.
Potrivit medicului, în România sunt realizate anual aproximativ 9.000–9.400 de amputații, ceea ce înseamnă o rată de circa 474 de amputații la un milion de locuitori, iar 80–85% dintre acești pacienți sunt persoane cu diabet zaharat.
„Pacienții diabetici sunt pacienții care prezintă un grad ridicat de fragilitate vasculară și se află în categoria de risc cardiovascular foarte înalt”, explică conf. univ. dr. Andreea Rață.
Diagnosticul tardiv, una dintre marile probleme
Conf. univ. dr. Andreea Rață atrage atenția că una dintre cele mai mari probleme este faptul că pacienții ajung foarte târziu la chirurgul vascular, atunci când leziunile sunt deja avansate și posibilitățile terapeutice devin limitate.
„Din păcate, în sistemul medical românesc pacientul ajunge foarte târziu la chirurgul vascular sau la un medic care să-l orienteze către un diagnostic vascular corect”, afirmă medicul.
În multe cazuri, pacienții ajung în cabinetul specialistului cu gangrene extinse sau infecții severe, după ce au „rătăcit prin sistem”, trecând prin multiple consultații fără ca problema vasculară să fie identificată la timp.
„Pacientul merge de la medicul de familie, poate la cardiolog, la neurolog sau la diabetolog. Uneori, diagnosticul pur și simplu scapă. Este extrem de important să ascultăm pacientul și să facem un examen clinic simplu, inclusiv verificarea pulsului arterial”, subliniază conf. univ. dr. Andreea Rață.
Vârsta pacienților scade alarmant
Dacă în urmă cu câțiva ani boala arterială periferică era considerată specifică pacienților vârstnici, astăzi profilul pacientului s-a schimbat semnificativ.
„Boala arterială periferică era apanajul vârstei de peste 80 de ani. În ultimii ani, media de vârstă a ajuns la 45–55 de ani”, avertizează specialistul.
Potrivit acesteia, schimbarea stilului de viață, alimentația nesănătoasă, fumatul și creșterea prevalenței obezității și diabetului contribuie major la această evoluție îngrijorătoare.
Prevenția și diagnosticul precoce pot reduce amputațiile cu peste 80%
Conf. univ. dr. Andreea Rață subliniază că prevenția și diagnosticul precoce rămân esențiale în reducerea riscului de amputație.
„Prevenția și orientarea pacientului către un diagnostic precoce reduc riscul de amputație cu peste 80% în rândul acestor pacienți”, explică aceasta.
Specialistul recomandă controlul factorilor de risc cardiovascular, renunțarea la fumat, menținerea unui control glicemic adecvat și verificarea periodică a picioarelor, mai ales în cazul pacienților diabetici.
„Este extrem de important să fim atenți la orice durere la mers, la orice leziune, chiar și la o simplă bătătură provocată de încălțăminte”, spune medicul chirurg vascular.
Chirurgia vasculară modernă poate salva membrele
În prezent, tehnicile moderne minim-invazive oferă soluții eficiente pentru reducerea riscului de amputație și permit recuperarea rapidă a pacientului.
„Avem la dispoziție tehnici minim-invazive care reduc riscurile chirurgicale și perioada de spitalizare. Dacă pacientul ajunge la timp, în 48 de ore poate merge acasă, iar activitatea poate fi reluată practic din ziua următoare intervenției”, explică specialistul.
Totuși, succesul tratamentului depinde în mare măsură de prezentarea precoce la medic și de colaborarea dintre specialități.
Managementul pacientului cu picior diabetic trebuie să fie multidisciplinar
Conf. univ. dr. Andreea Rață atrage atenția că pacientul vascular nu poate fi tratat de un singur specialist, ci necesită o abordare integrată.
„Pacientul vascular este pacientul mai multor specialități: diabetolog, cardiolog, neurolog, chirurg vascular, radiolog intervenționist. Toți trebuie să colaborăm pentru a pune pacientul pe direcția potrivită”, afirmă aceasta.
În opinia specialistului, creșterea gradului de conștientizare atât în rândul populației, cât și în rândul profesioniștilor din sănătate, reprezintă unul dintre pașii esențiali pentru reducerea numărului de amputații și îmbunătățirea prognosticului pacienților cu diabet zaharat.
Detalii în materialul VIDEO.







