La 20 martie, întreaga lume marchează Ziua Mondială a Sănătății Orale, o inițiativă menită să sublinieze importanța sănătății cavității bucale pentru starea generală de sănătate. În 2026, campania continuă pentru al doilea an consecutiv sub genericul „O gură fericită este… un corp fericit”, atrăgând atenția asupra legăturii strânse dintre sănătatea orală și protejarea inimii, gestionarea diabetului, menținerea sănătății sistemului respirator și prevenirea infecțiilor.
Deși bolile orale pot fi prevenite în mare parte, ele continuă să afecteze milioane de persoane la nivel global. Factorii de risc principali includ consumul excesiv de zahăr, tutunul, alcoolul, precum și igiena orală precară. Specialiștii subliniază că menținerea unei cavități bucale sănătoase nu este doar o chestiune estetică, ci un pilon al sănătății generale.
În Republica Moldova, sistemul de asigurare medicală obligatorie acoperă o gamă largă de servicii stomatologice. Asistența de urgență include tratamente pentru pulpită acută, gingivită, stomatită ulcero-necrotică, abcese, traume și fracturi ale maxilarelor, precum și extracții dentare la indicații medicale. În plus, toți pacienții asigurați beneficiază de consultații profilactice anuale, ce includ examinarea cavității bucale și recomandări privind igiena și prevenirea bolilor.
Copiii până la 18 ani și femeile însărcinate primesc servicii stomatologice gratuite, care includ examinarea cavității bucale, periaj și detartraj dentar, aplicarea remediilor profilactice, plombarea și extracțiile dentare necesare. În 2026, pentru asigurarea acestor servicii au fost alocate aproximativ 190 de milioane de lei din fondul de bază al CNAM, inclusiv pentru servicii paraclinice.
De asemenea, CNAM sprijină programele mobile de profilaxie pentru copiii din localitățile rurale. În 2025, peste 11 mii de copii au beneficiat de servicii stomatologice gratuite în valoare de peste 7 milioane de lei, iar pentru 2026 au fost planificate fonduri de patru milioane de lei pentru continuarea acestei inițiative.
Specialiștii în sănătate publică subliniază că majoritatea bolilor orale pot fi prevenite. Adoptarea unei igiene orale corecte, vizitele regulate la medicul stomatolog și o alimentație echilibrată contribuie semnificativ la menținerea sănătății cavității bucale. Diagnosticarea precoce și tratamentul adecvat pot opri evoluția bolii, redând pacientului zâmbetul și starea de bine.








