25.260 de persoane vor fi incluse în programul de screening pentru depistarea precoce a cancerului colorectal, iar 31.575 de persoane din grupuri vulnerabile vor beneficia de informare, educare și consiliere privind importanța prevenției, în cadrul proiectului regional ROCCAS 4 V.

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, în parteneriat cu Asociația Română pentru Promovarea Sănătății, implementează proiectul „ROCCAS 4 V – Organizarea unui program regional de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului colorectal în Regiunea Vest”, finanțat prin Fondul Social European Plus (FSE+), prin Programul Sănătate 2021–2027.

Persoanele care vor avea rezultate ce necesită investigații suplimentare vor avea acces la servicii de diagnostic și îndrumare medicală de specialitate, în cadrul aceluiași program.

Reprezentanții proiectului arată că inițiativa urmărește creșterea accesului echitabil la servicii de screening, reducerea timpului până la diagnostic și creșterea șanselor de tratament eficient prin depistarea în stadii incipiente.

De asemenea, programul are ca obiectiv informarea și educarea comunităților privind prevenția cancerului colorectal și dezvoltarea unei rețele regionale integrate de prevenție și diagnostic în județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.