Un somn de calitate nu este un lux, ci o necesitate vitală pentru organism, atrag atenția specialiștii de la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta”. Lipsa odihnei corespunzătoare poate duce la oboseală persistentă, dificultăți de concentrare, scăderea performanței zilnice și, pe termen lung, creșterea riscului de afecțiuni cardiovasculare și metabolice, potrivit informațiilor publicate de institut.

Specialiștii în somnologie ai institutului subliniază că semne precum sforăitul puternic, trezirile frecvente sau pauzele în respirație în timpul somnului nu trebuie ignorate. „Aceste tulburări de somn necesită evaluare medicală și tratament de specialitate. Netratate, ele pot conduce la complicații cardiace severe și somnolență excesivă, care afectează capacitatea de a conduce autovehicule și crește riscul de accidente”, arată sursa.

Pentru menținerea unui somn odihnitor, Institutul recomandă câteva obiceiuri simple: menținerea unui program regulat de culcare și trezire, evitarea expunerii la ecrane înainte de somn, crearea unui mediu liniștit și întunecat în dormitor și evitarea meselor grele sau a cafelei în orele serii.

Specialiștii instituției pot evalua și trata tulburările de somn asociate problemelor respiratorii, ajutând pacienții să își recapete odihna și calitatea vieții.