Agenția Națională de Transplant anunță desfășurarea a patru prelevări de organe în ultimele două zile, intervenții medicale care au permis salvarea sau îmbunătățirea vieții pentru 12 pacienți aflați pe listele de așteptare pentru transplant.
Prelevările au avut loc la Iași, Bistrița și București, de la trei donatori aflați în moarte cerebrală, iar organele și țesuturile au fost distribuite către centre de transplant din România și din străinătate, în funcție de compatibilitate.
La Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași, un bărbat de 27 de ani aflat în moarte cerebrală a devenit donator, în urma acordului familiei. Prelevarea a permis realizarea a două transplanturi hepatice de tip split, două transplanturi renale, un transplant de cornee și recoltarea de țesut os-tendon. Cordul a fost prelevat de o echipă din Italia, neexistând un receptor compatibil în România.
Echipa ATI implicată la Iași a fost formată din dr. Diana Maftei – coordonator intraspitalicesc, dr. Ecaterina Olaru – KDP, dr. Raluca Neagu – coordonator regional ANT și as. med. Irina Hîrtan.
La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița au fost realizate două prelevări de la donatori în vârstă de 70 și 41 de ani, cu acordul familiilor. În urma acestora, s-au efectuat transplanturi hepatice, renale și de cornee în centre din Cluj-Napoca și București.
Echipa medicală de la Bistrița a fost formată din coordonatorul de transplant As. Maria-Erzsebet Kiss, dr. Grigore Daniel Lehaci și KDP dr. Anca Maria Moldovan.
La Spitalul Clinic de Urgență București – Floreasca a fost realizată o prelevare de organe și țesuturi de la un donator de 57 de ani aflat în moarte cerebrală. Intervenția a permis efectuarea a două transplanturi renale și transplanturi de cornee.
Echipa ATI de la Floreasca a fost coordonată de asist. Anghel Florentina, alături de conf. dr. Liliana Mirea (KDP) și prof. dr. Ioana Grințescu (KDP regional).
Reprezentanții Agenția Națională de Transplant au transmis că aceste intervenții au fost posibile datorită colaborării echipelor medicale din mai multe centre și, mai ales, datorită deciziei familiilor donatorilor, care au oferit altor pacienți șansa la viață.







