sursa foto: ANT

Trei transplanturi de organe au fost realizate în urma unei intervenții de prelevare efectuate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor – Oradea, după ce familia unei paciente de 53 de ani, aflată în moarte cerebrală în urma unui AVC hemoragic, și-a dat acordul pentru donare, anunță Agenția Națională de Transplant (ANT).

Potrivit sursei citate, intervenția a oferit o nouă șansă la viață mai multor pacienți, fiind posibile un transplant hepatic realizat la Institutul Clinic Fundeni și două transplanturi renale efectuate la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca. De asemenea, a fost realizat și un transplant de cornee la Institutul Clinic de Urgențe Oftalmologice „Prof. dr. Mircea Olteanu”.

Potrivit ANT, aceasta este cea de-a cincea prelevare de organe realizată în acest an la Oradea, „rata de donare de organe de la donatori aflați în moarte cerebrală a județului Oradea fiind de 20 pmp, apropiindu-se de rata Franței și cu mult peste media din România”.

„Echipa din Oradea: KDP Oradea dr. Ștefan Pataki, Coordonator de transplant la SCJU Bihor dr. Carmen Pantiș, coordonator regional Petru Cotrău, dr. Oana Popa medic specialist ATI, dr. Robert Ambrus medic rezident ATI. Dr. Marcut Lavinia medic primar ATI a fost medicul curant”, a mai precizat ANT.