Locuitorii din raioanele Căușeni, Anenii Noi și Basarabeasca beneficiază în această săptămână de consultații profilactice gratuite oferite de echipe mobile de medici specialiști, serviciile fiind acoperite din fondul măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM).

Complexul radiodiagnostic mobil destinat examinării cutiei toracice pentru persoanele din grupurile de risc va ajunge pe 11 mai la Instituția Publică „Azilul raional de bătrâni Tănătari” din satul Tănătari, raionul Căușeni, iar pe 12 mai la Centrul raional de plasament pentru persoane vârstnice și cu dizabilități din satul Puhăceni, raionul Anenii Noi.

Tot în această săptămână, copiii din localitățile Sadaclia și Abaclia, raionul Basarabeasca, vor beneficia gratuit de servicii stomatologice.

Potrivit datelor prezentate de autorități, săptămâna trecută aproximativ 900 de persoane au efectuat examene profilactice gratuite, dintre care peste 700 au beneficiat de screening pulmonar, iar 175 de copii au fost consultați de medicii stomatologi.