România face un pas major în dezvoltarea medicinei personalizate prin lansarea unui proiect de amploare coordonat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, în parteneriat cu ROGEN și alți actori din ecosistemul științific național, care vizează realizarea primei hărți genomice a populației.

Proiectul prevede secvențierea ADN-ului a 5.000 de persoane și dezvoltarea unui genom de referință pentru populația din România, instrument considerat esențial pentru cercetare, diagnostic, prevenție și tratamente adaptate profilului genetic individual.

Inițiativa reunește 19 parteneri din întreaga țară și reprezintă unul dintre cele mai importante demersuri de cercetare genomică din România, cu impact direct asupra dezvoltării medicinei de precizie și a infrastructurii de cercetare biomedicală.

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, prof. univ. dr. Viorel Jinga, a subliniat importanța proiectului, arătând că România va dispune pentru prima dată de propriile date genomice de referință, în condițiile în care studiile anterioare se bazau în mare parte pe populații din alte regiuni ale lumii.

“Prin acest proiect, UMF „Carol Davila” contribuie decisiv la consolidarea cercetării medicale românești și la alinierea României la standardele europene în domeniul genomicii și medicinei de precizie”, transmit reprezentanții proiectului.