Congresul Național de Otorinolaringologie și Chirurgie Cervico-Facială, 27-30 mai, la Timișoara

Lideri de opinie de la nivel internațional și din România se vor reuni, timp de patru zile, în perioada 27-30 mai, la Timișoara, la Congresul Național de Otorinolaringologie și Chirurgie Cervico-Facială.

„Împreună pentru consolidarea și dezvoltarea comunității medicilor ORL din România! Stimați colegi din specialitatea de ORL și din specialități conexe, îmi face o deosebită onoare să vă invit, în primul meu an de mandat ca președinte al Societății Române de ORL și Chirurgie Cervico-Facială, la evenimentul de tradiție al specialității noastre, care în acest an se desfășoară sub o nouă perspectivă: Congresul Național de Otorinolaringologie și Chirurgie Cervico-Facială”, a scris prof. univ. dr. Răzvan Hainăroșie, președintele Societății Române de ORL și Chirurgie Cervico-Facială, pe pagina de Facebook.

Pe parcursul celor patru zile de congres, workshopurile practice se vor îmbina cu sesiuni științifice și prezentări „state of the art”, susținute de lideri de opinie de la nivel internațional, alături, bineînțeles, de colegi din România.

„Vă invit să ne reîntâlnim la Timișoara și, împreună cu fiecare dintre dumneavoastră, să construim un congres care să devină un veritabil spațiu de dialog, știință și interacțiune”, a mai spus prof. univ. dr. Răzvan Hainăroșie.

Pentru înscriere la eveniment, accesați linkul următor: https://sanatatea.events/congresul-national-orl-2026/

Managementul evenimentului și comunicarea sunt asigurate de Sanatatea Press Group.

Lasă un răspuns

*