Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu a desfășurat în anul 2025 un total de 96 de acțiuni de educație pentru sănătate în județ, cu scopul promovării prevenției și al adoptării unui stil de viață sănătos în rândul populației.
Acțiunile s-au desfășurat atât în mediul urban, cât și în cel rural, iar la acestea au participat 4.587 de beneficiari din grădinițe, școli gimnaziale, licee și școli militare, precum și 241 de cadre didactice și personal medical din 34 de unități de învățământ.
“Deși are nevoie de un buget și este adesea subfinanțată, educația pentru sănătate nu este o cheltuială, este cea mai eficientă investiție din sistemul sanitar și produce efecte pe termen mediu și lung! Prevenția, sub toate formele ei, salvează vieți și tocmai de aceea ne propunem să fim cât mai des în mijlocul comunităților, mai ales în cele defavorizate, acolo unde informația ajunge cu dificultate. Ne dorim ca toată lumea să știe că, educația pentru igienă și igiena aplicată ne protejează de boli, educația sexuală la fel, alimentația sănătoasă combinată cu activitate fizică și evitarea viciilor pune bazele unui organism sănătos, iar vaccinarea și monitorizarea continuă a stării de sănătate ne feresc de apariția unor afecțiuni greu de gestionat, cu potential cronic, cu degradarea calității vieții și în cele din urmă, soldate cu deces”, a declarat directorul executiv al DSP Sibiu, Horațiu Cojocaru.
În cursul acestui anu au fost derulate și 39 de acțiuni, dintre care 14 în unități de învățământ, cu 1.354 de beneficiari, precum și o acțiune de monitorizare a stării de sănătate la un centru de zi pentru persoane vârstnice din Topârcea.
“În perioada următoare, dat fiind faptul că s-a încălzit vremea iar elevii intră în vacanță, acțiunile de promovare a prevenției și a educației pentru sănătate vor avea loc în centre sociale, centre de socializare, în stradă, în centre comerciale și în tabere”, transmit reprezentanții DSP Sibiu.







