Melanomul, cea mai agresivă formă de cancer de piele, poate fi prevenit prin protecție solară și controale dermatologice regulate, avertizează Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România în Luna de Conștientizare a Cancerului de Piele.
Melanomul este cea mai agresivă formă de cancer de piele, dar și una dintre cele mai prevenibile afecțiuni oncologice, dacă este depistat și prevenit la timp, potrivit Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România.
Reprezentanții organizației atrag atenția că expunerea neprotejată la radiațiile UV reprezintă principalul factor de risc, iar 5 sau mai multe arsuri solare pot dubla riscul de a dezvolta melanom.
Specialiștii recomandă:
- Evită expunerea directă la soare între orele 10:00 și 16:00
- Folosește zilnic o cremă cu factor de protecție solară (SPF) de minimum 30
- Examinează-ți periodic pielea și efectuează anual un control dermatologic
Regula ABCDE îți poate salva viața:
- Asimetrie – alunița nu are formă simetrică
- Borduri neregulate – margini zimțate sau neclare
- Culoare neuniformă – nuanțe multiple în aceeași leziune
- Diametru mare – depășește 6 mm (cât o radieră de creion)
- Evoluție – modificări de formă, culoare sau dimensiune în timp
Reprezentanții Federației subliniază că “Prevenția începe cu tine. Fii atent la semnalele pielii tale și nu amâna controalele medicale!”







