Conducerea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara va fi preluată începând cu data de 1 aprilie 2026 de Camelia – Corina Pescaru, medic primar pneumolog cu o experiență de peste 27 de ani în sistemul medical. Aceasta va ocupa postul de manager interimar pentru o perioadă de șase luni sau până la desemnarea unui manager prin concurs, conform dispoziției primarului Dominic Fritz.
Medic coordonator al Centrului de Recuperare Medicală Respiratorie din cadrul spitalului, dr. Pescaru este totodată cadru universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, unde deține poziția de șef de lucrări, după ce anterior a activat ca asistent universitar. În paralel cu activitatea clinică, ea este recunoscută pentru implicarea în dezvoltarea serviciilor de pneumologie și recuperare respiratorie.
“De-a lungul carierei sale, dr. Pescaru s-a implicat atât în activitatea medicală curentă, cât și în dezvoltarea serviciilor de pneumologie și recuperare respiratorie, contribuind la formarea noilor generații de medici și la îmbunătățirea practicilor clinice. Experiența acumulată în activitatea medicală și universitară îi oferă o perspectivă integrată asupra nevoilor pacienților și asupra organizării eficiente a serviciilor medicale”, informează Primăria Timișoara.








