Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru dotarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTAAC) din cadrul Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin.

Valoarea totală a investiției este de 5.147.820,28 lei, finanțată din fonduri europene, Consiliul Județean Mehedinți asigurând o cofinanțare de 2% din valoarea eligibilă.

Proiectul vizează dotarea unei structuri medicale esențiale pentru tratarea pacienților cu afecțiuni cardiovasculare grave, prin achiziția de echipamente pentru monitorizare, diagnostic, terapie intensivă și intervenții de urgență.

„Această investiție contribuie direct la îmbunătățirea serviciilor medicale și la creșterea șanselor de supraviețuire pentru pacienții aflați în stare gravă”, a declarat Aladin Georgescu.

Acesta a subliniat și rolul fondurilor europene în dezvoltarea sistemului sanitar: „Continuăm dezvoltarea sistemului de sănătate din județul Mehedinți prin investiții concrete și atragerea de fonduri europene”.