Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a efectuat o vizită la Maternitatea Cuza Vodă Iași, la invitația conducerii și a echipei manageriale a Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă” Iași, pentru a evalua rezultatele investițiilor realizate în unitatea medicală.

Acesta a subliniat importanța verificării directe a proiectelor finanțate, afirmând că „E foarte important ca dincolo de proiectele pe care le votăm sau le finanțăm să vedem rezultatele concrete ale fiecărei investiții”.

Totodată, oficialul a evidențiat calitatea actului medical și condițiile oferite pacientelor: „Și vă spun, cu toată sinceritatea, că am mare încredere că aici actul medical se desfășoară în cele mai bune condiții: de la investigații făcute cu echipamente moderne, la mâncarea servită, care ajunge la paciente exact așa cum veți vedea în poze, la micile detalii care fac diferența, precum muzica ambientală și spațiile cu mesaje motivaționale. Pur și simplu se simte grija deosebită față de paciente”.

„Cuza Vodă” este cea mai mare maternitate din Moldova și dispune de una dintre cele mai performante secții de neonatologie din regiune, unde sunt tratate inclusiv cazuri medicale complexe. În anul precedent, aici s-au născut 4.833 de copii.

Printre ultimele investiții făcute se numără:

  • modernizare triaj, investiție în valoare 320.426 lei – un spațiu modern și prietenos de primire a pacientelor
  • cameră stații UPS – valoare 1.285.121 lei – asigură o bună securizare din punct de vedere al riscului de incendiu, iar în plus nu mai există nici riscul ca spitalul să rămână fără curent electric în cazul vreunei avarii
  • spălătorie – 870.595 lei – modernizarea a dus la o reducere a cheltuielilor cu 40%

Reprezentanții unității medicale au subliniat că toate aceste investiții au fost realizate din fonduri proprii și au contribuit la creșterea calității serviciilor medicale oferite pacientelor.