Ministerul Sănătății condamnă ferm atacul asupra unui echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Cluj, care intervenea pentru a ajuta un pacient din comuna Recea-Cristur. Medicii și șoferul autosanitarei au fost atacați cu bâte, topoare și pietre, iar șoferul a fost rănit grav.

Potrivit instituției, atacul a fost provocat de dezinformări apărute pe platformele din social media. Ministerul transmite că este alături de șoferul rănit și de reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Cluj și că monitorizează situația.

„Am luat act cu mare îngrijorare de incidentul din Cluj. Sistemul de sănătate are nevoie de liniște și încredere pentru a funcționa, nu de agresiuni alimentate de speculații iresponsabile. Solicităm instituțiilor cu competențe fermitate maximă”, a declarat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.

Ministerul recomandă verificarea oricărei informații din surse oficiale și atrage atenția asupra necesității verificării clipurilor sau mesajelor din mediul online înainte de redistribuire.

„Dezinformarea creează panică nejustificată și, în domeniul medical, poate avea consecințe grave și poate pune în pericol real viața pacienților și a cadrelor medicale”, transmite Ministerul Sănătății.