Obezitatea crește semnificativ riscul de cancer, boli cardiovasculare, diabet și afecțiuni hepatice severe, iar până în 2035 ar putea afecta una din patru persoane la nivel global. Acesta este semnalul de alarmă transmis de Spitalul Clinic CF Timișoara, cu prilejul Zilei Mondiale a Obezității, marcată anul acesta sub tema „8 miliarde de motive pentru a acționa împotriva obezității”.
Specialiștii atrag atenția că obezitatea afectează persoane de toate vârstele și este asociată cu un risc crescut de boli cardiovasculare, diabet zaharat, afecțiuni metabolice și tulburări musculo-scheletale, dar și cu peste 13 tipuri de cancer. Printre acestea se numără cancerul mamar postmenopauză, colorectal, pancreatic, hepatic, renal și endometrial, precum și leucemia sau limfomul non-Hodgkin.
Datele statistice arată că una din trei persoane supraponderale nu conștientizează că excesul ponderal nu este doar o problemă estetică sau metabolică, ci un factor major de risc oncologic. Obezitatea crește riscul de cancer colorectal cu aproape 30%, iar în cazul femeilor obeze, riscul de cancer endometrial poate fi de două până la patru ori mai mare.
Potrivit estimărilor organismelor internaționale de sănătate, până în 2035, obezitatea va afecta una din patru persoane la nivel mondial. În România, aproximativ 2% dintre persoane se aflau în evidență medicală cu diagnostic de obezitate.
Medicii subliniază că obezitatea este unul dintre principalii factori de risc pentru bolile cardiovasculare, fiind asociată cu hipertensiune arterială, dislipidemie și ateroscleroză accelerată. Excesul ponderal suprasolicită inima, favorizează insuficiența cardiacă și crește semnificativ riscul de infarct miocardic și accident vascular cerebral.
De asemenea, obezitatea reprezintă principalul factor de risc pentru diabetul zaharat de tip 2, prin instalarea rezistenței la insulină. În plan digestiv, excesul ponderal este asociat cu boala de reflux gastroesofagian, steatoza hepatică non-alcoolică și un risc crescut de ciroză. Inflamația cronică și acumularea de grăsime viscerală afectează funcția hepatică și pot duce la complicații severe, inclusiv cancer hepatic și colorectal.
Țesutul adipos în exces generează un status inflamator cronic, favorizând dezechilibre hormonale și metabolice cu impact direct asupra sănătății pe termen lung. În cazul pacienților cu afecțiuni respiratorii, kilogramele în plus exercită o presiune suplimentară asupra plămânilor și reduc capacitatea funcțională.
Obezitatea și diabetul asociat cresc riscul de retinopatie diabetică, edem macular și glaucom, afecțiuni care pot duce la pierderea ireversibilă a vederii. În plan osteo-articular, excesul ponderal suprasolicită articulațiile, în special genunchii și șoldurile, accelerând apariția gonartrozei și coxartrozei.
Din perspectivă neurologică, obezitatea este corelată cu un risc crescut de accident vascular cerebral, prin efectele asupra tensiunii arteriale și proceselor de ateroscleroză. Totodată, inflamația cronică asociată poate agrava bolile inflamatorii articulare și reduce eficiența tratamentelor biologice.
Specialiștii mai atrag atenția că obezitatea este frecvent asociată cu depresie, anxietate și tulburări de comportament alimentar, iar stigmatizarea socială poate amplifica aceste probleme.
În acest context, medicii subliniază că abordarea obezității trebuie să fie una multidisciplinară, implicând medicul de familie, dar și specialiști în nutriție, endocrinologie, cardiologie, pneumologie și psihiatrie.
„Screeningul periodic si evaluarea factorilor de risc pot duce la depistarea precoce a complicatiilor asociate obezitatii”, transmit reprezentanții instituției.


