Peste 2.000 de pacienți au beneficiat în 2025 de consultații de medicină internă la Centrul de Sănătate „Sfântul Nectarie”, potrivit datelor furnizate de unitatea medicală. Creșterea numărului de evaluări reflectă un interes tot mai mare pentru monitorizarea stării generale de sănătate.
Medicina internă urmărește evaluarea integrată a organelor interne și identificarea afecțiunilor cardiovasculare, digestive, hepatice, pulmonare, renale, metabolice sau endocrine. Numeroase patologii pot evolua asimptomatic în stadiile incipiente, motiv pentru care controalele periodice sunt considerate importante pentru prevenție și diagnostic precoce.
Consultațiile sunt efectuate de dr. Olga Oprea, medic primar medicină internă. „Medicina internă înseamnă privirea pacientului ca un întreg. Multe afecțiuni evoluează tăcut, iar evaluările periodice ne permit să le descoperim la timp și să intervenim precoce. Prevenția și monitorizarea atentă sunt cheia unei sănătăți durabile”, explică dr. Olga Oprea.








