Președinta Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Cătălina Poiană, a avut, joi, o întâlnire de lucru cu ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, având ca temă principală proiectul legii salarizării aflat în procedură de transparență decizională.
„În cadrul discuțiilor au fost prezentate și analizate observațiile și propunerile formulate de Colegiul Medicilor din România, rezultate în urma consultărilor desfășurate la nivelul structurilor și comisiilor de specialitate ale CMR. Aceste propuneri urmăresc asigurarea unui cadru de salarizare echitabil, care să reflecte responsabilitatea profesională, complexitatea activității medicale și contribuția medicilor la funcționarea sistemului de sănătate”, a transmis Colegiul Medicilor din România, pe pagina de Facebook.
Potrivit sursei citate, ministrul interimar al Sănătății a apreciat caracterul argumentat și fundamentat al observațiilor prezentate de reprezentanții Colegiului Medicilor din România și și-a exprimat disponibilitatea de a susține acele propuneri care răspund obiectivelor comune privind consolidarea sistemului sanitar și valorizarea resursei umane medicale.
„Colegiul Medicilor din România consideră că orice proiect cu impact major asupra profesiei medicale trebuie construit prin dialog și consultare reală cu reprezentanții corpului profesional. Medicii trebuie să fie parte a procesului decizional atunci când sunt stabilite măsuri care influențează exercitarea profesiei, dezvoltarea carierei și calitatea serviciilor medicale oferite pacienților”, a mai transmis sursa citată.







