Municipiul Suceava ar putea intra din nou în carantină la începutul lunii decembrie, în contextul numărului mare de cazuri de COVID-19, a creșterii constante a ratei de infectare și dacă situația epidemiologică nu se va îmbunătăți.
Acesta este avertismentul lansat de primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, în cadrul unei conferințe de presă.
În acelasi timp, primarul a făcut apel la populație să respecte măsurile de protecție pentru a limita cât mai mult răspândirea noului coronavirus.
”De la sfârşitul săptămânii trecute am intrat în scenariul roşu. Creşte numărul de cazuri progresiv în fiecare zi. Ieri am ajuns la 3,31 de cazuri active la mia de locuitori. Dacă continuăm aşa avem toate şansele să ajungem la începutul lunii decembrie la şase cazuri active la mia de locuitori, când se poate pune problema de intrare în carantină, conform precizărilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. (…) Fac un apel din nou la dumneavoastră să respectăm regulile pentru această epidemie, purtatul măştii în primul rând în spaţiile închise, deschise, pe stradă, în spaţii aglomerate, în birouri. Să păstrăm distanţa socială şi igiena personală. (…) Vă implor, dragi suceveni, să respectăm regulile, să ajutăm indirect cadrele medicale din spital, care sunt epuizate în urma bătăliei pe care o duc cu acest virus nemilos de peste jumătate de an”, a precizat Ion Lungu în cadrul unei conferințe de presă.
În ceea ce priveşte situaţia şcolilor, consiliile de administraţie propun scenariile pentru următoarele 14 zile în funcţie de cazuistica din fiecare unitate de învăţământ, aşa cum s-a întâmplat în municipiu, după cum a mai menționat primarul Sucevei.