Sănătatea femeii, abordată din perspectiva multidisciplinară, se află în centrul primei ediții a Congresului Societății Române Interdisciplinare EndoGyn, care va avea loc în perioada 11–13 martie 2027. Evenimentul își propune să aducă împreună specialiști din diferite domenii, pentru a încuraja dialogul interdisciplinar, schimbul de experiență și dezvoltarea unor abordări integrate în îngrijirea pacientelor.
Manifestarea se va desfășura sub coordonarea științifică a prof. univ. dr. Monica Cîrstoiu și a prof. univ. dr. Cătălina Poiană.
Prima ediție a congresului își propune să creeze o platformă de dialog și schimb de experiență între specialiști din diferite domenii medicale, pornind de la necesitatea unei abordări integrate a sănătății femeii, în care colaborarea interdisciplinară joacă un rol esențial în diagnosticarea, tratarea și monitorizarea pacientelor.
„Organizarea primei ediții a Congresului Societății Române Interdisciplinare EndoGyn reprezintă un pas important în promovarea unei viziuni integrate asupra sănătății femeii. Ne dorim ca acest eveniment să aducă împreună specialiști din diferite domenii medicale, pentru a aborda sănătatea femeii în toată complexitatea sa, dincolo de limitele unei singure specialități. Prevenția, diagnosticul precoce și alegerea celor mai potrivite soluții terapeutice presupun o colaborare strânsă între medici și o înțelegere a nevoilor fiecărei paciente. Prin acest congres, ne propunem să construim un cadru de dialog științific și să încurajăm dezvoltarea unor abordări medicale centrate pe pacientă, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții femeilor”, a declarat prof. univ. dr. Monica Cîrstoiu, coordonator științific al congresului.
Evenimentul va oferi participanților oportunitatea de a analiza provocările întâlnite în practica medicală, de a explora perspectivele actuale în diagnostic și tratament și de a identifica noi direcții de colaborare între specialități.
„Mă bucur să mă implic, în calitate de coordonator științific, în organizarea primei ediții a Congresului Societății Române Interdisciplinare EndoGyn. Consider că proiectele de educație medicală bazate pe o abordare multidisciplinară sunt extrem de valoroase, deoarece stimulează colaborarea între specialități și facilitează schimbul de experiență și de bune practici. În contextul evoluției continue a medicinei, colaborarea între specialități devine tot mai importantă pentru stabilirea unui diagnostic corect și alegerea celor mai eficiente soluții terapeutice. Prin acest congres, ne propunem să încurajăm dialogul interdisciplinar și să contribuim la dezvoltarea unor colaborări profesionale durabile, care să se reflecte în creșterea calității îngrijirilor medicale acordate femeilor”, a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, coordonator științific al congresului.
Managementul evenimentului este asigurat de Sănătatea Press Group.







