Atât membrii Fedrației ”Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) cât și angajații care nu sunt sunt membrii unui sindicat afiliat pot acum să semneze pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă și a grevei generale în sectorul public de sănătate, se menționează într-o informare a liderilor sindicali de la finele acestei săptămâni.
Formularele de semnături sunt disponibile pe site-ul FSSR.
Potrivit sindicaliștilor amintiți, revendicările conflictului colectiv de muncă sunt următoarele:
– Acordarea integrală a drepturilor salariale prevăzute de legea 153/2017, incluzând raportarea coeficienților de ierarhizare la salariul minim pe economie în plată, raportarea sporurilor la salariul de bază în plată și plata gărzilor cu tariful orar al normei de bază.
– Majorarea nediscriminatorie a salariilor de bază pentru toate categoriile de personal din Sănătate cu același procent stabilit pentru categoriile de personal similare din sectorul Educație, respectiv cel puțin 20% pentru anul 2024.
– Adoptarea proiectului de lege a salarizării (partea pentru sănătate) negociat cu Ministerul Sănătății (în forma stabilită cu partenerii sociali) și aplicarea grilelor de salarizare stabilite prin raportare la salariului minim pe economie în plată.
– Finalizarea negocierii clauzelor, procedurilor și anexelor conform obligațiilor convenite în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector Sănătate 2023-2025;
– Actualizarea valorii indemnizației de hrană luând ca referință salariul minim în plată și scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor;
– Deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate;
– Recunoașterea îndeplinirii anticipate a stagiului complet de cotizare pentru angajații cu mai multe CIM-uri.