Spitalul Clinic CF Timișoara a demarat un program de screening pentru depistarea hepatitei C, oferind pacienților posibilitatea de a beneficia de testare și tratamente gratuite. Hepatita C este o infecție virală care poate evolua „silențios” ani de zile, fără simptome evidente, afectând ficatul. În peste 70% dintre cazuri, infecția acută evoluează spre hepatită cronică, care poate duce la ciroză, insuficiență hepatică sau cancer hepatic.

În cadrul Ambulatoriului de Gastroenterologie, pot fi făcute teste rapide pentru depistarea hepatitei C.

„Fiind o boală silențioasă, care poate evolua fără să se manifeste ani la rând, este greu de identificat. De obicei, bolnavii sunt depistați fie în urma unui screening, fie în urma analizelor pentru markerii virali.
De aceea, am demarat, în premieră, la Spitalul Clinic CF, un program de screening pentru depistarea persoanelor cu hepatită C. Vorbim despre un test simplu, rapid, din sângele capilar. Se recoltează câteva picături de sânge din deget, care sunt apoi introduse într-un dispozitiv special, iar rezultatul se obține în 15 minute”, spune dr. Mădălina Topan – medic primar gastroenterolog Spitalul Clinic CF Timișoara.

Dacă testul este pozitiv, urmează o evaluare de specialitate pentru a determina dacă virusul este activ și necesită tratament sau dacă organismul a intrat anterior în contact cu virusul și l-a eliminat.

„Evaluăm dacă există o afectare hepatică, pentru că nu de puține ori constatăm că pacienții sunt într-un stadiu de boală hepatică avansată. Și asta pentru că vorbim despre o simptomatologie nespecifică: oboseală accentuată, greață, dureri musculare, câteodată disconfort abdominal. Doar în cazul unor forme avansate pacienții dezvoltă icter, caracteristic unei hepatite. Vestea bună este aceea că avem și tratamentul necesar. Cu alte cuvinte, hepatita C este vindecabilă”, spune dr. Mădălina Topan – medic primar gastroenterolog Spitalul Clinic CF Timișoara.

Tratamentul constă în administrarea unor antivirale, pe o perioadă de 8–12 săptămâni, cu o rată de vindecare de peste 90%. Testarea, diagnosticarea și tratamentul în cadrul Ambulatoriului Spitalului Clinic CF Timișoara sunt gratuite.