Spitalul Orășenesc Mioveni a tratat anul trecut mii de pacienți și a înregistrat progrese semnificative în dotarea și modernizarea infrastructurii medicale, potrivit Raportului de activitate pe 2025 prezentat vineri, 6 februarie, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație.
Unitatea sanitară funcționează cu un total de 293 de paturi: 205 pentru spitalizare continuă, 20 pentru terapie intensivă, 25 pentru recuperare și balneologie, 20 pentru spitalizare de zi, 10 în Compartimentul de Primiri Urgențe și 13 pentru însoțitori. Spitalul cuprinde 17 secții și compartimente, 26 de cabinete de ambulatoriu de specialitate, laboratoare și structuri medicale moderne, acoperind o gamă largă de servicii și investigații.
În 2025, 6.793 de pacienți au fost internați în regim de spitalizare continuă, iar 23.489 au beneficiat de spitalizare de zi. Activitatea medicală a inclus 30.803 consultații, 44.912 servicii în ambulatoriu, 302.614 analize de laborator, 16.068 investigații imagistice și 2.011 analize în Laboratorul de Anatomie Patologică. Compartimentul de Primiri Urgențe a înregistrat 16.611 prezentări, dintre care 90,75% au fost tratate pe loc, iar 9,25% au necesitat transfer către alte unități sanitare.
Durata medie de spitalizare a fost de 4,71 zile, sub media națională, iar gradul de satisfacție al pacienților a fost de 88%. Indicele de complexitate a cazurilor a depășit valoarea de referință, iar rata infecțiilor asociate asistenței medicale a fost de 0,23%. Echipa medicală s-a extins cu 16 medici specialiști și 3 asistenți medicali.
Investițiile în dotări și modernizări au însumat aproximativ 1,7 milioane de lei, vizând Blocul Operator, ATI, Neonatologie, Ortopedie, Gastroenterologie, Cardiologie, Medicină Internă și Laboratorul de Anatomie Patologică. Din punct de vedere financiar, spitalul a realizat 99% din veniturile previzionate și 95% din cheltuielile bugetate, cu o creștere de 17,5% a veniturilor din serviciile medicale comparativ cu 2024. Aportul Primăriei Orașului Mioveni a reprezentat 19,82% din totalul veniturilor, restul fiind realizat din activitatea proprie a spitalului.


