Spitalul Victor Babeș din Timișoara a introdus în dotarea Compartimentului de Chirurgie Toracică un dispozitiv medical inovator, LigaSure, menit să îmbunătățească siguranța și eficiența intervențiilor chirurgicale.

LigaSure este un sistem de sigilare vasculară utilizat pentru coagularea și secționarea vaselor de sânge și a țesuturilor, reducând riscul de sângerare intraoperatorie. Dispozitivul poate fi folosit atât în chirurgia minim invazivă, prin toracoscopie, cât și în intervențiile clasice deschise, prin laparotomie, pentru reducerea sangerarii intraoperatorii si cresterea sigurantei actului chirurgical.

Sistemul asigură sigilarea vaselor cu diametrul de până la 7 mm, informează reprezentanții spitalului.

„Vorbim, practic, de un sistem avansat de sigilare vasculara. Aparatul foloseste energie bipolara, care aplica o presiune mecanica asupra vasului de sange, iar prin energia electrica pe care o livreaza controlat determina fuzionarea peretilor interni ai vaselor, rezultand o ocluzie completa. Sistemul monitorizeaza in timp real impedanta tisulara si ajusteaza automat energia. Acest lucru face posibila o sigilare perfecta, o fuziune permanenta a vaselor mici, cu risc redus de lezare a structurilor adiacente si cu reducerea pierderilor de sange. De asemenea, vorbim de un timp operator mai scurt, pentru ca vasele de sange sunt inchise, sigilate, in cel mult 4 secunde, ceea ce duce la un risc redus de complicatii hemoragice”, spune dr. Alin Nicola, medic primar chirurg, coordonator al Compartimentului de Chirurgie Toracica, Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Dr. Victor Babes Timisoara.