Un tânăr cu arsuri grave, salvat la Spitalul Județean de Urgență Slatina după transfer prin mecanismul pentru pacienți critici

Un pacient în vârstă de 26 de ani, din Bârlad, cu arsuri grave la nivelul mâinilor, gâtului și feței, a primit o nouă șansă la viață la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde a fost transferat în stare gravă prin mecanismul de transfer al pacientului critic cu arsuri (COSU).

Tânărul a fost internat și tratat în cadrul Secției de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă, iar evoluția sa a fost favorabilă. După îngrijiri complexe și intervenții de specialitate, pacientul urmează să fie externat în următoarele zile, cu stare generală bună.

Vizibil emoționat, acesta a declarat că, la Slatina, „s-a născut a doua oară”, mulțumind echipei medicale pentru profesionalismul și implicarea de care a dat dovadă pe parcursul tratamentului.

Medicul primar dr. Ionuț-Alexandru Iancu, medic-șef al Secției de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă, a prezentat cazul tânărului din Bârlad, subliniind că nu este o situație singulară. Potrivit acestuia, peste 30 de pacienți cu arsuri severe din întreaga țară au fost tratați cu succes la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Lasă un răspuns

*