Vicepreședintele CJ Argeș, de Ziua Mondială a Bolnavului: Sănătatea rămâne cea mai importantă investiție pe care o putem face, ca societate

Cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, a subliniat importanța investițiilor în spitale și echipamente medicale, dar și a empatiei și respectului față de pacienți și cadrele medicale.

Marius Nicolaescu a amintit că „dincolo de statistici, proiecte sau investiții, există oameni. Oameni care trec prin suferință, care așteaptă o veste bună, un tratament potrivit, o mână întinsă la momentul potrivit.”

Vicepreședintele CJ Argeș a evidențiat dimensiunea umană a bolii: „Boala înseamnă teamă, speranță, luptă, răbdare. Înseamnă familii care își țin respirația pe holurile spitalelor și medici care duc pe umeri o responsabilitate uriașă.”

Din perspectiva administrației județene, Nicolaescu a afirmat că este esențial să se investească constant în spitale și echipamente: „Ca administrație, avem datoria să investim constant în spitale, în echipamente moderne, în condiții mai bune pentru pacienți și cadre medicale. În județul Argeș, am făcut pași importanți pentru a aduce tehnologie de ultimă generație în unitățile sanitare, pentru ca oamenii să beneficieze de servicii medicale mai sigure și mai eficiente.”

El a subliniat, însă, că investițiile nu sunt suficiente fără empatie și solidaritate: „Dar, dincolo de investiții, este nevoie de empatie. De respect față de cei aflați în suferință. De solidaritate.”

Vicepreședintele CJ Argeș a transmis gânduri de susținere pentru pacienți și personalul medical: „Astăzi, gândul meu se îndreaptă către toți cei care se luptă cu boala. Vă doresc putere, încredere și oameni buni alături. Iar celor care îngrijesc, tratează și sprijină, le transmit toată aprecierea și recunoștința.”

Marius Nicolaescu a încheiat prin a reaminti că sănătatea reprezintă o prioritate majoră: „Sănătatea rămâne cea mai importantă investiție pe care o putem face, ca societate.”

Lasă un răspuns

*