Aproape 15.000 de intervenții chirurgicale realizate în 2025 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad

Blocurile operatorii ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad au înregistrat, pe parcursul anului 2025, un volum de 14.880 de intervenții chirurgicale, efectuate atât pentru pacienți internați, cât și pentru cei tratați în regim de spitalizare de zi, potrivit datelor transmise de unitatea medicală.

În medie, aproximativ 40 de intervenții chirurgicale au fost realizate zilnic, pe tot parcursul anului, reflectând o activitate susținută a echipelor medicale și o adresabilitate ridicată a pacienților care au necesitat tratament chirurgical.

Intervențiile au fost efectuate în sălile de operație aferente mai multor specialități, printre care Chirurgie Generală I și II, Ortopedie, Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, Chirurgie Plastică, ORL, Oftalmologie, Obstetrică-Ginecologie și Urologie.

Potrivit conducerii spitalului, echipele chirurgicale multidisciplinare au realizat 11.371 de intervenții pentru pacienții internați și alte 3.509 intervenții pentru pacienții care au putut beneficia de tratament chirurgical în regim de spitalizare de zi, contribuind astfel la reducerea duratei de internare și la eficientizarea actului medical.

Lasă un răspuns

*