Diana Loreta Păun

Conf. univ. dr. Diana Păun despre subfinanțarea Sănătății: „De multe ori, cheltuim fără să ne gândim la consecinţe. Să ne gândim la corupţia care încă există în sistem”

Deşi România a alocat în ultimii ani mai mulţi bani pentru Sănătate, se află încă pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte atât fondurile pe cap de locuitor, cât şi ca procent din PIB – a subliniat, luni, conf. univ. dr. Diana Păun – consilier prezidențial: „Este clar că o finanţare corespunzătoare [mai mult]

Spitalul Clinic Colentina: Sesiune de instruire a personalului medical în cadrul unei campanii anticorupție desfășurate de ASSMB și DGA

Campania de prevenire și combatere a corupției, „Educație pentru promovarea integrității”, derulată în parteneriat de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) și DGA – Direcția Generală Anticorupție, a ajuns, astăzi, la Spitalul Clinic Colentina, unde a avut loc o primă sesiune de instruire pentru personalul medical. Obiectivul acțiunii este acela de a acţiona asupra cauzelor mai profunde [mai mult]

Rozalina Lepădatu, președinte APAA: „„Unii medici justifică primirea atențiilor prin faptul că nu vor să supere pacienții sau să-i facă să se simtă prost. Total greșit!”

În contextul disputelor pro sau contra „atențiilor” oferite de (unii) pacienți (anumitor) cadre medicale, președintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA), Rozalina Lepădatu, consideră că „derapajele” trebuie „să fie sancționate conform legii” iar „gunoiul să nu mai fie acoperit sub preș”. De-asemenea, reprezentantul pacienților subliniază faptul că legea îl pedepsește atât pe cel care primește dar și pe cel care oferă [mai mult]

Ministrul Sănătății reafirmă mesajul ferm împotriva corupției din sistem

Ministrul Alexandru Rafila a reluat, miercuri, un mesaj împotriva corupţiei din sistemul de sănătate: „Mesajul meu a fost ferm de la început, din punctul ăsta de vedere – nu corupţiei în sistemul de sănătate, nu şpăgii în spitale. Eu nu ştiu cine sunt cei care difuzează astfel de informaţii, că nu am timp să urmăresc [mai mult]

Prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu: „La noi, corupția se manifestă mai ales prin instituția plicului”

În contextul numeroaselor dezbateri pe tema disfuncționalităților și necesității consolidării măsurilor anticorupție în sistemul public de sănătate, Secretarul Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, prof.univ.dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, a făcut referiri și asupra modului cum sunt decontate serviciile acordate pacienților din țară: „Corupția apare atunci când medicul nu respectă contractul uman dintre el și pacient. Chiar [mai mult]

Federația „Solidaritatea Sanitară”: „Observăm că problema corupției la angajarea în spitale a devenit o temă de dezbatere publică…”

Reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) susțin necesitatea unor modificări legislative care ar putea elimina problema corupției la angajările în sistemul public de sănătate: „Observăm că problema corupției la angajarea în spitale a devenit o temă de dezbatere publică, actuali și foști guvernanți arătându-se deosebit de indignați! Federația <<Solidaritatea Sanitară>> tot cere de peste [mai mult]

Ministerul Sănătății: Parteneriat cu Departamentul de Justiție al SUA referitor la practicile anti-corupţie în sănătate

Ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a participat vineri, alături de reprezentanţi ai Departamentului de Justiție al SUA, la al doilea eveniment despre integritate şi practici anti-corupţie în sistemul de achiziţii publice în sănătate. Workshop-ul se adresează managerilor din sectorul sanitar, directorilor de achiziții publice, directorilor de spitale, autorităților locale, primarilor și reprezentanților caselor județene [mai mult]

CMMB condamnă ferm și se delimitează de cazurile care vizează corupția din sistemul de sănătate și practica de a lua bani de la pacienți

Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) condamnă ferm și se delimitează de cazurile prezentate în spațiul public, care vizează corupția din sistemul de sănătate și practica de a lua bani de la pacienți a unor medici, dacă aceste cazuri se vor confirma în justiție. “Spunem ferm STOP acestor cazuri și ne delimităm, ca și colegiu [mai mult]

(UPDATE) Anchete anticorupție la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) din cadrul Primăriei Capitalei

(Update 19.09.2023) Directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) din cadrul Primăriei Capitalei, Cristian Plută, a fost reţinut de procurorii anticorupţie. El este acuzat de luare de mită, au informat, marţi, pentru Agerpres, surse judiciare; potrivit acestora, au mai fost reţinuţi managerul Spitalului Colentina, George Mirel Cristescu, un reprezentant al SC Palex Construcţii [mai mult]

Oana Sivache (ASSMB): Corupţia distorsionează priorităţile, astfel încât deciziile nu sunt luate în funcţie de a salva vieţi, ci în funcţie de profit. Din tăcere se pot naşte tragedii

sursa foto: Oana Gabriela Sivache/Facebook Într-un sistem de sănătate corupt, odată cu resursele financiare care se scurg, se pierde şi calitatea îngrijirii medicale, iar, uneori, se pierd vieţi, a atars atenția, luni, directorul general al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), Oana Sivache. „Nu putem tolera un asemenea compromis pentru că reprezintă o trădare [mai mult]

Au vândut medicamentele bolnavilor de cancer: Proteste violente împotriva corupției din sistemul medical în Macedonia de Nord

Mii de manifestanți au protestat luni, în fața sediului guvernului din capitala Macedoniei de Nord, Skopje, indignați de faptul că pacienții de la un spital de oncologie de stat nu au avut acces la un tratament care le-ar fi salvat viața după ce personalul a furat medicamentele în valoare de milioane de euro pentru a [mai mult]

Un fost șef al CNAS ar fi primit mită de la Hoffman La Roche; compania nu poate verifica acuzațiile

Fostul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Eugeniu Ţurlea ar fi primit în 2002 o mită în valoare 5.000 de dolari de la compania farmaceutică Hoffman La Roche, scrie jurnalistul Victor Ilie pe medium.com. În documentele interne ale firmei, mita era consemnată ca atare şi trecută ca „promovare instituţională”, existând şi un [mai mult]