Cabinetul de Urologie al Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Capitală este acum echipat cu două noi aparate de înaltă tehnologie, care permit o diagnosticare mai detaliată și precisă a pacienților. Potrivit unității spitalicești, este vorba despre un aparat de uroflowmetrie – prin care specialiștii măsoară cantitatea, viteza și durata micțiunii pentru o evaluare precisă a [mai mult]
Etichetă: urologie
Prima zi a celei de-a 49-a ediții a Congresului Național al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (P)
Tradiție în diabetologia românească: în perioada 21-24 mai, la Poiana Brașov se desfășoară cel de-al 49-lea Congresul Național al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. În cele patru zile, sesiunile vor fi susținute de lideri de opinie la nivel național și internațional. Evenimentul se adresează medicilor rezidenți, specialiști, primari din specialități precum Diabet, [mai mult]
Pacienții din Buhuși cu afecțiuni din sfera urologică, care necesită intervenții chirurgicale, se pot trata și la Spitalul ”Prof. Dr. Eduard Apetrei”
Spitalul ”Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși a fost dotat cu aparatură și echipamente medicale specifice tratării unor afecțiuni din zona urologică, respectiv un instrumentar de endoscopie joasă și un electrocauter cu funcție specifică de funcționare în mediul umed, salin, informează unitatea sanitară. Mai exact, aparatura va fi utilizată în desfășurarea unor intervenții chirurgicale minim-invazive [mai mult]
Prof. dr. Viorel Jinga, șeful clinicii de urologie din cadrul spitalului clinic „Prof. dr. Th Burghele”, a primit premiul CAROL DAVILA pentru medicină decernat de MLNR
Prof. dr. Viorel Jinga, șeful Clinicii de Urologie din cadrul Spitalului Clinic „Prof. dr. Th Burghele”, a primit premiul CAROL DAVILA pentru Medicină, oferit în această seară de Marea Loja Naţională din România (MLNR), în parteneriat cu Academia Română. Activitatea științifică, academică și profesională a prof. dr. Viorel Jinga se remarcă în domeniul urologiei și [mai mult]





