FSSR avertizează: Angajații din sănătate riscă reducerea salariilor cu 10% și anunță posibile proteste

Angajații din sistemul public de sănătate se confruntă în continuare cu riscul unei reduceri a cheltuielilor salariale cu 10%, măsură inclusă într-un proiect de lege discutat miercuri în cadrul ședinței Consiliului Național Tripartit (CNT), la care participă și Federația „Solidaritatea Sanitară” din România.

Ședința CNT a început la ora 11.00 și s-a desfășurat în prezența premierului Ilie Bolojan. Din perspectiva intereselor personalului medical, cel mai important punct de pe ordinea de zi îl reprezintă proiectul legislativ care vizează diminuarea cheltuielilor salariale în sectorul public.

Federația „Solidaritatea Sanitară” a solicitat, atât în cadrul acestei ședințe, cât și prin întâlnirile anterioare ale sindicatelor membre cu parlamentarii, exceptarea spitalelor publice de la aplicarea acestei măsuri. Reprezentanții federației argumentează că drepturile salariale din sănătate sunt deja diminuate și, în realitate, ar necesita majorări. Sporurile, plata gărzilor suplimentare sau indemnizația de hrană se află în zona drepturilor neactualizate, multe dintre acestea fiind blocate la nivelul anului 2018.

Potrivit sindicatelor, o nouă reducere salarială ar putea declanșa un nou val de plecări ale profesioniștilor din spitalele publice și ar avea un impact direct asupra calității serviciilor medicale oferite populației.

Conform discuțiilor purtate până în acest moment în cadrul CNT, Guvernul nu și-a exprimat intenția de a introduce o excepție pentru spitalele publice de la reducerea cheltuielilor salariale.

În acest context, Consiliul de coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară” din România urmează să se întrunească într-o ședință de urgență pentru a decide acțiunile și formele de protest împotriva reducerii cu 10% a cheltuielilor salariale în sectorul public de sănătate. În paralel, federația anunță că va continua demersurile de convingere a parlamentarilor pentru introducerea excepției în momentul în care proiectul de lege va fi supus votului în Parlament.

Lasă un răspuns

*