Prof. univ. dr. Bogdan Timar a atras atenția asupra faptului că obezitatea afectează o pondere foarte mare a populației adulte din România, în cadrul Maratonului de Luptă împotriva Obezității. „Estimăm că peste 20% din populația adultă are obezitate, iar dacă includem și supraponderea, peste jumătate din populația adultă prezintă un grad de suprapondere sau obezitate”, a explicat prof. univ. dr. Bogdan Timar.
El a subliniat că succesul intervențiilor medicale depinde de conștientizarea problemei la nivel populațional. „Intervențiile punctuale pot ajuta persoanele individuale, însă pentru succes la nivel societal este nevoie de implicarea întregii comunități: personal medical, autorități și autorități locale, pentru a genera un efect consistent și eficient împotriva consecințelor obezității”, a adăugat prof. univ. dr. Bogdan Timar.
Specialistul a remarcat și componenta culturală a problemei, menționând că în țările cu prevalență ridicată a obezității conștientizarea populației este adesea scăzută. „Avem nevoie ca profesioniștii în sănătate să fie bine instruiți și să cunoască intervențiile prin care obezitatea poate fi gestionată, astfel încât consecințele ei să fie minimizate. De asemenea, decidenții și toți actorii implicați în definirea politicilor de sănătate trebuie să genereze intervenții sustenabile, incluzând măsuri de prevenție primară pentru a preveni apariția obezității”, a concluzionat prof. univ. dr. Bogdan Timar.








