Prof. univ. dr. Cătălina Poiană propune un program național pentru prevenția și managementul obezității

Președinta Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Cătălina Poiană, a atras miercuri atenția asupra necesității implementării unui program național de prevenție și management al obezității, destinat atât adulților, cât și copiilor, în contextul în care aproximativ 40% dintre adulți se confruntă cu această afecțiune, iar datele la copii depășesc media globală.

„Obezitatea reprezintă într-adevăr o problemă reală de sănătate publică, este o boală și trebuie manageriată ca atare. Datele privind prevalența obezității au crescut îngrijorător în ultimii ani și vorbim inclusiv în condițiile țării noastre de o prevalență a obezității la vârsta adultă de aproximativ 40%, iar la suprapondere și obezitate în populația adultă a României ponderea este de aproximativ 70%”, a explicat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, în cadrul Maratonului de Luptă Împotriva Obezității.

Potrivit prof. univ. dr. Cătălina Poiană, obezitatea și indicele de masă corporală ridicat constituie factori majori de risc pentru boli cronice prevenibile, iar prevenția trebuie intensificată, mai ales în rândul copiilor.

Educația pentru sănătate reprezintă un pilon esențial, iar introducerea acesteia în școli este crucială, întrucât modificările stilului de viață în copilărie influențează semnificativ sănătatea viitoare, a completat aceasta.

„Vorbim de complicații în sferă cardiovasculară, vorbim de complicații în sferă metabolică, vorbim de complicații în sferă pneumologică cum este sindromul apneei de somn, complicații osteoarticulare, complicații gastrointestinale și foarte important o serie de complicații care poate au fost mai puțin mediatizate și anume riscul de cancer care este asociat excesului ponderal. Se consideră, având în vedere cifrele care sunt la ora actuală, că obezitatea este una din principalele cauze de cancer care poate fi prevenită în ceea ce privește nefumătorii. Suntem aici pentru a atrage atenția asupra riscurilor pe care obezitatea le aduce și pentru a fi alături în ideea instituirii unui program național care să prevadă combaterea și managementul adecvat al obezității atât la vârsta adultă, cât și în copilărie”, a transmis prof. univ. dr. Cătălina Poiană.

„Deci în acest an focusul zilei mondiale de conștientizare pentru obezitate este pe faptul că trebuie să vorbim pe aceeași voce și sloganul mi s-a părut deosebit de sugestiv avem peste 8 miliarde de motive să discutăm și să ne ocupăm de obezitate și acest lucru nu poate să fie făcut decât dacă eforturile pentru prevenția și pentru management integrat al obezității se poate face doar în echipă. Vă mulțumesc”, a adăugat aceasta.

Lasă un răspuns

*