Ministerul Sănătății colaborează strâns cu Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru a consolida infrastructura medicală, inclusiv prin construirea spitalelor regionale, digitalizarea unităților sanitare și reorganizarea spitalelor, în vederea îmbunătățirii accesului pacienților la servicii medicale de calitate.

„Am discutat astăzi în Luxemburg, la întâlnirea cu vicepreședintele Grupului Băncii Europene de Investiții, Ioannis Tsakiris, despre consolidarea cooperării dintre Ministerul Sănătății și BEI și despre continuarea proiectelor importante pentru sistemul de sănătate din România”, a declarat ministrul Alexandru Rogobete.

Ministrul a precizat că au fost analizate stadiul proiectelor de construcție a spitalelor regionale și modul de monitorizare atentă a etapelor de implementare, astfel încât investițiile să își atingă obiectivele asumate. „Am discutat, de asemenea, despre proiectele de digitalizare începute prin PNRR și despre posibilitatea continuării acestora cu sprijinul Băncii Europene de Investiții, pentru ca investițiile deja realizate să fie consolidate și dezvoltate în etapa următoare”, a adăugat Rogobete.

Totodată, a fost abordată importanța reformei și reorganizării unităților sanitare. „Programul de asistență tehnică pe care Ministerul Sănătății îl derulează deja împreună cu experții Băncii va continua. Această expertiză sprijină modernizarea modului în care sunt organizate și gestionate spitalele și alinierea sistemului la standarde europene”, a explicat ministrul.

Rogobete a subliniat angajamentul BEI: „Am convenit, de asemenea, să consolidăm cooperarea instituțională. Banca Europeană de Investiții și-a exprimat disponibilitatea de a continua colaborarea cu Ministerul Sănătății în vederea implementării proiectelor noastre.”

La întâlnire au participat și membri ai echipei BEI implicați în proiectele din România, printre care Ioanna Serafeim, Gilles Badot, Dana Burduja și Marius Cara. Ministrul a încheiat: „Îi mulțumesc domnului vicepreședinte Ioannis Tsakiris și echipei sale pentru pentru deschiderea de a continua cooperarea cu România. Astfel de parteneriate sunt importante pentru ca investițiile să fie realizate în continuare și sistemul de sănătate să fie mai bine pregătit pentru pacienți.”