Gheorghiță: Tulpina Delta se transmite cu ușurință și are o rată de atac crescut în ceea ce privește procentul celor care se îmbolnăvesc

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea (CNCAV) împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că tulpina Delta a noului coronavirus este una dintre cele mai adaptate din toate variantele circulante până la acest moment.

”Din păcate, lucrurile sunt cât se poate de clare. Tulpina Delta, această variantă indiană, este una dintre cele mai adaptate din toate variantele circulante până la acest moment, are o capacitate de a se transmite cu uşurinţă de la o persoană, la alta, are o rată de atac crescut în ceea ce priveşte procentul celor care se îmbolnăvesc. E o variantă adaptată, evoluată”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, marți seară, la un post de televiziune.

Președintele CNCAV a mai subliniat că virusul „se adaptează la condiții”.

”Din păcate, ceea ce se estima în urmă cu câteva luni, şi anume posibilitatea selectării unor variante virale mult mai contagioase, se adevereşte şi problema e că lucrurile trebuie să înţelegem că sunt în dinamică şi nu se opresc aici. Atât timp cât încă avem la nivel global foarte multe persoane receptive, susceptibile la boală, care zilnic se îmbolnăvesc, probabilitatea de selectare a noii mutaţii este în continuare crescută şi sperăm să nu se selecteze acele mutaţii care să combine contagiozitatea crescută cu agresivitatea, cu virulenţa. Pentru că trebuie să înţelegem, dacă vorbim şi ne uităm în urmă, ce s-a întâmplat la infecţia cu SARS-CoV-1, aveam o mortalitate de 10% din numărul de cazuri confirmate. Dacă ne uităm la infecţia cu MERS, care este tot un coronavirus, mortalitatea era de 30%. În momentul de faţă vorbim de o mortalitate de sub 1%, ceea ce este foarte bine, însă este un proces dinamic. Extinderea la nivel populaţional este foarte mare şi tocmai acest pasaj repetat al virusului de la o persoană, la alta îi dă posibilitatea să selecteze, să se adapteze şi să devină mult mai persistent în rândul populaţiei”, a mai declarat Valeriu Gheorghiţă.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.