Premieră la SCJU Bihor: Intervenție chirurgicală complexă de îndepărtare a laringelui și refacerea tubului digestiv prin suturarea faringelui

Echipa medicală a Secției Clinice ORL din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor și-a extins paleta chirurgicală printr-o intervenție deosebit de complexă care vizează tratamentul tumorilor maligne ale gâtului, anunță reprezentanții Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Oradea.

Pacientul, de 68 ani, prezenta simptome precum răgușeală, insuficiență respiratorie și dificultăți la înghițit iar, în urma investigațiilor medicale, a fost diagnosticat cu un carcinom laringian extins (tumoră malignă).

Pas important pentru Secția Clinică ORL în ceea ce privește intervențiile chirurgicale pentru această patologie

„Stadiul avansat al bolii a exclus orice alt tratament cu conservare de organ, așadar s-a efectuat o laringectomie totală cu evidare ganglionară. Intervenția chirurgicală a presupus îndepărtarea în totalitate a laringelui (organul respirației și fonației)  și refacerea tubului digestiv, prin suturarea faringelui.

Operația a fost una extrem de delicată, atât prin prisma complexității regiunii anatomice abordate, cât și prin îngrijirea postoperatorie și durata extinsă de spitalizare. Intervenția a avut loc în data de 18 Octombrie 2023, a durat 5 ore și a decurs bine, fără complicații intraoperatorii.

Postoperator, pacientul a fost sub supraveghere medicală în cadrul Secției Clinice ATI I. În momentul de față, acesta se simte bine, iar în funcție de rezultatul histopatologic, se va stabili dacă acesta va trebui să urmeze un tratament oncologic” – relatează reprezentanții SCJU într-un recent comunicat.

Intervenție reușită datorită strânsei colaborări dintre medicii și asistenții medicali din cadrul secțiilor clinice ORL și ATI

Echipa operatorie a fost compusă din dr. Ciprian Venter – medic primar ORL, dr. Huba Mozes – medic primar ORL, dr. Natalia Cucos – medic rezident ORL, dr. Gheorghe-Ioan Prada – medic primar ATI și as. Serina Sime – asistentă instrumentară.

„Această intervenție complexă, realizată pentru prima dată în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, reprezintă un pas important pentru Secția Clinică ORL, în ceea ce privește intervențiile chirurgicale care se efectuează pentru această patologie. Astfel, se dorește îmbunătățirea ratei de supraviețuire și a calității vieții pacienților postoperator.

Secția dispune de o echipă medicală dedicată și performantă, de aparatură medicală de ultimă generație, precum și de susținerea conducerii spitalului pentru acordarea de servicii medicale de înaltă calitate atât pacienților din județul Bihor, cât și celor din județele limitrofe” – transmite conducerea SCJU.

Foto: SCJU Oradea

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.