OMS validează eliminarea rabiei transmise de câini ca problemă de sănătate publică în Bhutan

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a confirmat eliminarea rabiei transmise de câini ca problemă de sănătate publică în Bhutan, țara devenind prima din regiunea…

Argeș: Screening gratuit pentru cancerul de col uterin pentru femeile cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani

Femeile cu vârste între 25 și 64 de ani din județul Argeș, aflate în categorii de vulnerabilitate sau în comunități cu vulnerabilitate crescută, vor…

Serviciul de Ambulanță Județean Teleorman beneficiază de 15 ambulanțe noi, moderne și complet echipate

15 ambulanțe noi, moderne și complet echipate au intrat în dotarea Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman, după demersurile făcute de Consiliul Județean Teleorman împreună…

Ministerul Sănătății: Peste un miliard de lei investiți în sănătate prin PNRR, doar în luna august

Peste un miliard de lei au fost investiți în sănătate, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), doar în luna august, fondurile fiind…

DNA desfășoară activități procedurale la Facultatea de Medicină a Universității „Ovidius” din Constanța

Reprezentanții Serviciului Teritorial Constanța al Direcției Naționale Anticorupție desfășoară, vineri dimineață, 4 septembrie 2026, activități procedurale la sediul Facultății de Medicină a Universității „Ovidius”…

Prima prelevare de organe din acest an la Arad a fost realizată de la un pacient de 66 de ani aflat în moarte cerebrală

Prima prelevare de organe din acest an la Arad a avut loc în cursul nopții, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, de la…

IGSU: 1.462 de persoane au fost asistate medical de echipajele SMURD în ultimele 24 de ore

Echipajele SMURD au gestionat peste 1.400 de cazuri pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora 1.462 de persoane au fost asistate medical,…

Un rinichi de porc transplantat unui bărbat din SUA a funcționat timp de 271 de zile, un record pentru acest tip de transplant

Un rinichi de porc transplantat unui pacient din Statele Unite a funcționat timp de 271 de zile, cea mai lungă perioadă înregistrată până acum…

FNPMF, despre e-Sănătatea Mea: Noul portal nu înseamnă renunțarea de mâine la modul actual de lucru, ci doar o completare a acestuia

Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) anunță că noul portal e-Sănătatea Mea va aduce pacienților acces la informații din istoricul medical și…

România a înregistrat 58 de cazuri de West Nile și trei decese în perioada 3 iunie – 2 septembrie 2026, anunță INSP

În România au fost înregistrate 58 de cazuri de infecție cu virusul West Nile în sezonul 2026, în perioada 3 iunie – 2 septembrie,…