Protocol de colaborare între SUUB, ARPS și Primăria Berceni în cadrul proiectului ROCCAS 4 BI pentru prevenția cancerului colorectal
Spitalul Universitar de Urgență București, împreună cu Asociația Română pentru Promovarea Sănătății și Primăria Comunei Berceni, au semnat un protocol de colaborare în cadrul…
Acord de colaborare CMSR – ANPC pentru protejarea pacienților și susținerea medicilor stomatologi care comunică în mod etic și responsabil
Consiliul Național al Colegiul Medicilor Stomatologi din România a analizat în ședința din 22 mai 2026 o serie de măsuri care vizează reglementarea activității…
SCJU Constanța a finalizat proiectul „GePaRD”, o investiție în diagnostic oncologic avansat și modernizarea laboratorului de anatomie patologică
Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța a finalizat proiectul „GePaRD”, o investiție în diagnostic medical avansat care a vizat modernizarea Laboratorului de Anatomie Patologică…
Reprezentanții SJU „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare au participat la cea de-a cincea sesiune MEDICUNITY pentru recuperarea pacienților cu leziuni medulare la Uzhgorod
Reprezentanții Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare au participat în perioada 18–21 mai 2026 la cea de-a cincea sesiune de instruire…
VIDEO România înregistrează aproape dublul ratei europene de amputații la pacienții cu picior diabetic, atrage atenția conf. univ. dr. Andreea Rață
Complicațiile piciorului diabetic continuă să reprezinte una dintre cele mai severe probleme de sănătate asociate diabetului zaharat, iar România se confruntă cu o rată…
Clinica Oftalmologică „Prof. Univ. Dr. Munteanu” din Timișoara a fost acreditată ca centru de transplant de cornee, devenind al patrulea din România
Primele transplanturi de cornee au fost realizate la Timișoara, în cadrul Clinicii Oftalmologice „Prof. Univ. Dr. Munteanu”, care a fost acreditată și operaționalizată ca…
Federația Sanitas din România acuză lipsa consultării sindicatelor la noua lege a salarizării și avertizează asupra riscului pierderii fondurilor din PNRR
Federația Sanitas din România acuză Guvernul că pregătește publicarea unei forme a noii legi a salarizării unitare fără respectarea obligațiilor de consultare prevăzute în…
CNAM: Consultații profilactice gratuite și screening pulmonar mobil pentru locuitorii din raioanele Dubăsari și Basarabeasca
Consultații profilactice gratuite și servicii medicale preventive sunt oferite în această săptămână locuitorilor din raioanele Dubăsari și Basarabeasca, în cadrul unei campanii desfășurate de…
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu efectuează spirometrii gratuite la Blăjel pentru depistarea precoce a bolilor respiratorii
Spirometrii gratuite pentru depistarea precoce a afecțiunilor respiratorii vor fi efectuate marți, 26 mai 2026, în localitatea Blăjel, în cadrul campaniei antifumat „Respiră liber”,…
Adunarea Mondială a Sănătății adoptă rezoluție pentru consolidarea farmacovigilenței la nivel global
Cea de-a 79-a Adunare Mondială a Sănătății a adoptat o rezoluție privind consolidarea farmacovigilenței la nivel global, cu obiectivul de a îmbunătăți siguranța medicamentelor,…







SJU Buzău: Enterocolitele la copii sunt mai frecvente în sezonul cald și pot provoca deshidratare severă
Lucrările la Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj-Napoca avansează conform graficului
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu: Recomandări medicale pentru protejarea sănătății pulmonare în perioadele de caniculă
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara avertizează donatorii privind riscurile asociate virusului West Nile
Alba: Trei puncte de prim ajutor și hidratare deschise în timpul codului roșu de caniculă
DSU: 1.000 de ambulanțe noi de tip B 4×4 intră în dotarea SMURD și a Serviciilor de Ambulanță Județene

































